Dupa numele ei ste imposibil de ghicit ca s-a nascut in Taskent. Cand Christine Papst a venit in Germania, la facultatea de teatru, a auzit: ‘Cu accentul pe care il ai alte roluri in afara de femei usoare din Rusia nu vei juca niciodata!” – „Cu siguranta nu!“ – si-a promis Christine, iar primul rol, pe care ea l-a jucat, a devenit rolul unei .. americance. Astazi, ea joaca pe scenele Berliner Ensembles si Comödie Dresden.
In interviu, actrita a vorbit despre neobisnuitele modalitati de a scapa de accent si dificultatile intalnite de o straina la intrarea in universitatea de teatru germana.
– Ai inceput sa inveti germana inca in Taskent?
Nu, doar in Germania: cand aveam 18 ani, ne-am mutat de la Taskent la Dresda. Mi-am dat seama ca, cu accentul meu nu aveam ce face in actorie, asa ca am studiat timp de un an si jumatate scenografia scenica si apoi am incercat sa intru la actorie. La auditia din Leipzig, profesorul mi-a vorbit in germana si apoi mi-a pus o intrebare intr-o limba necunoscut. Nu am inteles nimic. S-a dovedit ca Dumnealui incerca sa-si etaleze cunostineele in limba rusa. Nu ma asteptam la asta si am cerut sa repete intrebarea in limba germana. Era foarte suparat. Chiar si atunci mi-a declarat rezultatul (desigur, nu am intrat), el era ranit, a declarat: „Am crescut aici, am trait in RDG, noi toti stim limba rusa, am baut cu Visoski si Lyubimov.”
– In ce limba au loc auditiile in universitatile de teatru din Germania?
In moduri diferite. Uneori spui doar un monolog, uneori incep sa lucreze impreuna cu tine. Daca comisia are impresia ca ati construit ceva despre tine, incerci sa-ti gasesti nucleul in dialectul tau nativ. Bavarezii, care joaca rolul intr-o germana perfecta, poate fi rugat sa joace in dialectul bavarez. Aceasta este metoda lui Brecht: de indata ce o persoana incepe sa vorbeasca in dialectul sau nativ, vocea si mimica se schimba.
– Ati simtit o abordare speciala fata de dvs. ca o straina?
Din pacate, nu. La Scoala de Arta Dramatica din Berlin, numita dupa Ernst Bush, unde am intrat in cele din urma, am avut acelasi timp pentru un discurs scenic ca si germanii. Multe, in special in lucrarea cu accentul, trebuiau colectate independent. Dar acesta este principiul general al scolii Bush – o atitudine fata de independenta. Desi stiu ca in alte institutii, in acelasi Berlin, la Universitatea de Arte din Berlin, strainii au primit de trei ori mai multe ore pentru a participa la cursuri.
– Ce greseli au fost cel mai greu de eliminat?
Pentru mine, vocalele germane au fost cele mai grele. Pronuntarea vocalelor de dau imediat de gol. In limba germana, exista doua sunete – unul lung si inchis si unul scurt deschis. In plus, in germana -o nu se transforma niciodata in -a. Apoi, umlauturile: Frau Müller in germana scriem si pronuntam ca Frau Müller. In germana, -m nu se inmoaie, insa vocala ramane scurta.
– Ai facut exercitii speciale?
In general, cand lucrezi la pronuntie in universitatile germane, mai multa atentie se acorda consoanelor, deoarece atunci cand pronunti in mod incorect un cuvant, este dificil sa-l intelegi. Pentru a scapa de accent, trebuie sa intelegi cum sunt aranjate aceste sunete. Si nu este suficient sa intelegem acest lucru, este necesar ca aceste cuvinte sa fie pronuntate automat. Si dificultatea a fost ca nu au existat exercitii speciale de combatere a accentului.
– Ce exercitiu a fost cel mai iubit?
A vorbi cu gura plina: a trebuit sa mesteci si sa vorbesti astfel fara ca mancarea sa-ti zboare din gura, dar si sa fii inteles. Un exercitiu dificil, dar interesant. Sau exercitiul de limba, „ich schaffe es schon, ich schwimme voraus” (eu pot, eu voi inota) si cu toate pronumele foarte repede. Astfel, nu numai articularea se imbunatateste, dar si motivatia creste.
– Ati reusit sa va descurcati complet cu accentul?
Da, demult timp am scapat de accent, doar intr-un discurs emotional, spontan, accentul apare iarasi. Dupa studii, am vorbit destul de curat, profesorii chiar imi spuneau „Sprechmaschine” (masina de vorbire).
– Si nu ati uitat limba rusa in Germania?
Timp de zece ani nu am vorbit deloc despre limba rusa. Dar apoi in timpul lucrarilor la piesa „Faust” din Berliner Ensemble din Berlin, am redescoperit limba rusa – trebuia sa mearg in turneu in Omsk, l-am ajutat pe regizorul Martin Wuttke sa comunice cu partenerii rusi. La inceput eram ca un caine – intelegeam totul, dar nu puteam spune nimic. Am inceput sa privesc televiziunea rusa, sa ascult audiobook-uri. Acest lucru a fost dureros pentru mine, deoarece limba s-a schimbat foarte mult, cei care conduc acum folosesc cuvinte care in scoala noastra din Uzbekistan erau considerate gunoi. De exemplu, „real” este „nerealist”. Apoi m-am mutat la Berlin si aici am gasit multi prieteni si vecini rusi, cu care vorbim doar in rusa.
– Germanii nu va cer sa ii invatati accentul rusesc?
De obicei, cand cineva joaca in seriale, si este necesar, din nou, sa joace o rusoaica de cea mai veche profesie, sau mafiot rus. Pentru rusi rar se intampla sa aiba alte roluri la televiziunea germana. Am intampinat astfel de probleme în timpul studiilor mele. Totul a inceput cu incercarea mea de a intra la actorie in Potsdam. Am trecut prin toate etapele de ascultare, dar profesorul orator a spus ca nu sunt buna, pentru ca cu un astfel de accent n-am nici o sansa, decat sa joc un rol in serialul «Tatort».
Problemele s-au datorat accentului si rusinii, in special in timpul studiului. Dar trebuie sa spun ca unele din astea sunt adevarate si altele doar fictiunea mea. Cand va este frica ca veti fi umilit din cauza originii voastre, cand crezi in asta, vei gasi si dovada acestui lucru in viata.
– S-a intamplat ca originea, dimpotriva, sa fi ajutat in cariera?
Uneori, dar mi-am amintit un caz recent: Teatrul numit M.Gorki din Berlin din ultimul sezon este condus de o femeie, o turcoiaca, multi vroiau sa ajunga la ea in trupa. Ea a avut deja un mic teatru in Berlin, unde cel mai des au jucat doar turci. Cand a inceput sa formeze o noua trupa, au existat zvonuri ca for fi angajati doar turcii si rusii. Am trimis si eu CV-ul. Toti rusii pe care ii stiu au fost invitați, eu nu. ESE zice, ca invitatiile la auditii au fost facute fie prin cunostinta, fie dupa numele pe CV.
Eu am numele – Christina Papst – nici slav si nici turc. Acum ma gandesc daca sa traduc numele meu „prea german” in rusa. M-as numi – Kristina Paparimskaya!