Dialectul berlinez (germană: Berlinerisch, Berlinisch) este un dialect al limbii germane, comun în Berlin și împrejurimile Brandenburgului. Aparține dialectelor Berlin-Brandenburg din grupul Germaniei de Est-Mijloc.
JWD („Janz weit draußen”) – fiecare german va înțelege această expresie, deși provine din dialectul berlinez, reprezintă și se referă la cineva care locuiește foarte departe, chiar la marginea orașului sau chiar mai departe. „Berlinez” (sau, după cum ar spune berlinezul, „berlinez”) – pentru restul vorbitorilor de germană este mult mai mult decât un dialect. În limba germană literară, există chiar și un verb corespunzător pentru vorbitorii acestui dialect -berlinern.
S-a format ca urmare a amestecării diferitelor dialecte. Conține o mulțime de expresii care mușcă și cuvinte puternice – pentru aceasta germanii înșiși îi numesc pe cei care folosesc un astfel de vocabular „Berliner Schnauze”, adică „Bot Berlinez”. În ciuda reputației proaste („berlinezul” în Germania în secolul al XIX-lea era considerat altceva decât vulgarism), majoritatea berlinezilor își iubesc dialectul, deoarece reflectă perfect mentalitatea lor.
Ce spune dialectul despre vorbitori? Au o reacție rapidă, aroganți, cu limba ascuțită. Nu este rectiliniu și uneori chiar par duri și nepoliticoși. Dar lipsa de politețe este compensată de cordialitate – o astfel de combinație.
Până în secolul al XVIII-lea, unul dintre dialectele germane joase, Markscom, era vorbit predominant la Berlin. Pe lângă el, pentru a ști, când se cuvenea ocaziei, s-a folosit de limba franceză adusă de hughenoți. În oraș se puteau auzi și idiș și unele dialecte germane înalte. În plus, în secolele XVIII-XIX, în perioada de dezvoltare rapidă a Berlinului, „noi berlinezi” au venit la el din toată zona. Ca de obicei, ei veneau în capitală cucoșul lor – cu dialectul lor natal. Drept urmare, orașul a început să vorbească într-un amestec de limbi care i-a devenit caracteristic, care sună cam așa: „Icke, dette, kieke mal: Ogen, Fleesch und Beene”.
În loc de diftongul „au”, berlinezii pronunță un „o” lung (rochen, nu rauchen), în loc de „ei” un „e” lung (heßen, nu heißen). „G” german de la începutul unui cuvânt se pronunță ca „j” în modul Berlinez: „ne jut jebratene Jans ist ne jute Jabe Jottes”. Articolul „das” se pronunță ca „det”, pronumele „ich” ca „ick”. Un alt semn de identificare: înlocuirea terminației „er” cu „a” – și rezultă „Vata” și „Muta” în loc de clasicele „Vater” și „Mutter”.
Iată și câteva cuvinte din dialectul berlinez:
Aas – o persoană antipatică. („Dit Aas kenn ick!” – Îl cunosc pe ticălosul ăla!)
Been – picior („Ick mach dir gleich Beene!” – această expresie poate grăbi pe cineva).
Fatzke – o persoană mulțumită de sine, un fars, un dandy
Kiez – asa numesc cartierul în care locuiesc
koofen – a cumpăra (kaufen)
Muckefuck – cafea de malț, cafea lichidă
Nüscht jenauet weeß man nich – să nu ai idee despre nimic
Ooge – ochi (Auge)
Quadratlatschen – picior mare
Schrippe – chiflă albă
